Există soluţii pentru rezolvarea problemei agentului termic la Mangalia

Problema căldurii din Mangalia, mai exact lipsa furnizării agentului termic în miez de iarnă, ar putea să nu se mai repete. Asta dacă aleşii locali şi-ar îndrepta atenţia către un proiect ambiţios, un proiect referitor la folosirea energiei verzi. De asemenea, costurile nu ar fi atât de mari ca în prezent, când Mangalia are printre cele mai mari preţuri la gigacalorie din ţară, ba dimpotrivă.

Profesorul Traian Lupu insistă de câţiva ani, să atragă atenţia primăriei şi consilierilor locali din Mangalia asupra unui proiect constând într-o platformă energetică ecologică de 25 MW pentru producerea de energie electrică şi termică din biomasă, energie solară şi ape termale.

“Reprezint un Consorţiu româno-american pe care l-am capacitat să investească în zona Mangalia într-un Parteneriat Public Privat, susţine profesorul Lupu. Şi tot el precizează: După ce vine gazul metan, ne racordăm şi vor fi înlocuite cazanele cu turbine cu aburi. Până atunci, mergem în paralel, în sistem dual, şi cu combustibil lichid, pentru vârfuri de consum, etapizat, până va fi gata întreaga investiţie.

Sursele de biomasă: gropile de gunoi, resturi vegetale din agricultură, stuf din deltă, altele. Pentru componenta solară ar trebui în jur de 10 ha de teren pentru panouri fotovoltaice şi vor fi realizate etapizat, pentru că sunt costuri mari: 2500-3000 dolari / KW instalat la panouri; plus concentratoare solare, care sunt mai eficiente. Sursele de ape termale din zonă se vor folosi prin două foraje: unul de producţie şi unul de reinjecţie, la 2500 m adâncime”, arată profesorul Traian Lupu.

Potrivit acestuia, asemenea proiecte au fost puse în aplicare şi la Timişoara, Arad, Oradea, Beiuş, Cluj, Huedin, Bistriţa, Vatra Dornei, Miercurea Ciuc şi la Uzina Termoelectrica Midia.

Pentru realizarea proiectului descris mai-sus, consorţiul reprezentat de Traian Lupu propune Consiliului Local ca acesta să contribuie cu terenul şi utilităţile (drumuri, apă, canalizare), iar în funcţie de contribuţia părţilor, evaluată de către experţi neutri, va avea un procent corespunzător din proiect.

Consorţiul româno-american poate contribui cu: furnizarea de tehnologie şi echipamente de producţie, finanţarea proiectului, realizarea proiectelor tehnice, montajul şi punerea în exploatare, furnizarea şi vânzarea de energie electrică şi termică.

Valoarea investiţiei, constând în construirea unei Centrale Termoelectrice de inaltă eficienţă, pentru producerea de energie termică şi electrică, reabilitarea reţelelor de distribuţie a energiei termice şi apei calde, a centralelor şi punctelor termice de cartier din municipiul Mangalia, este estimată la 80 de milioane de dolari americani.

Energia electrică şi cea termică ar urma să fie furnizate sub preţul pieţii pentru consumatorii din municipiul Mangalia, iar partea excedentară de energie electrică va fi vândută pe piaţa de energie, astfel încât va exista posibilitatea creării unor resurse suplimentare permanente la bugetul Primăriei Mangalia pentru finanţarea altor investiţii de interes local.

 Rocsana CRISTEA, Replica, 28 febr.2012.


Lasă un comentariu